POSDRU 87/1.3/S/64273

Investeşte în oameni!
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 1 - “Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”
Domeniul major de intervenţie 1.3. - “Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare”
Titlul proiectului - “Dezvoltarea resurselor umane din învăţământul superior pentru utilizarea sistemului e-Learning”
Cod contract - POSDRU/87/1.3/S/64273

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea și modernizarea sistemului de educație și formare profesională inițială și continuă din învățământul superior, în vederea unei bune adaptări la nevoile în permanentă schimbare din economie și societate, prin implementarea unui sistem e-Learning la sediul Beneficiarului (Universitatea din Petroșani) și formarea bazei de date împreună cu o altă universitate din România (Universitatea Petrol-Gaze Ploiești), aflată într-o altă regiune de dezvoltare.

Obiectivul operațional îl constituie formarea cadrelor didactice (grupul țintă) pentru a introduce noi instrumente în educație și formare, respectiv a sistemului e-Learning și utilizarea propriu-zisă a acestuia prin popularea lui cu materialele didactice necesare unei pregătiri moderne și dinamice a studenților și a celor care activează deja în economie, prin cursuri de master și alte forme post-universitare (învățare pe tot parcursul vieții).

Evenimente

Proiectul în mass-media

30 august 2013 - Conferința finală

19-21 iulie 2013 - Conferință Geoagiu

Obiective orizontale:

  • Egalitate de șanse
  • Dezvoltare durabilă
  • Inovare și TIC
  • Îmbătrânire activă
  • Abordare transnațională și interregională

Rezultate:

  • 245 cadre didactice (grupul țintă) de la cele două universități aflate în zone geografice și de dezvoltare diferite, respectiv Regiunea Vest și Regiunea Sud-Muntenia, au asimilat cunoștințele necesare utilizării e-Learning-ului ca metodă modernă de predare și învățare și au fost certificați în acest sens.
  • Transpunere cursuri din format clasic în fomat e-Learning, 207 cursuri, de către cadrele didactice certificate – membrii grupului țintă, sub îndrumarea formatorilor și a formatorilor asistenți. Pentru această activitate cadrele didactice au primit subvenții.
  • Au fost modernizate, prin dotarea cu rețea de intranet și internet, precum și cu logistică didactică, 5 săli de curs.
  • Elaborarea și donarea către Biblioteca Universității a unui Ghid de bune practici, Manuale Lectora, Teoria Sistemelor – Instruire prin e-Learning, Dezvoltarea unui sistem curricular prin integrarea în tehnologia e-Learning a elementelor educației atreprenoriale, Memento e-Learning,  necesare pentru elaborarea cursurilor în format e-Learning.
  • Dotarea Beneficiarului – Universitatea din Petoșani cu următoarele mijloace fixe:
- platforma e-Learning (hardware și software)
- 40 laptop-uri
- multifuncțională Konica Minolta C360SeriesPCL
- autoturism Mercedes GLK
- autoturism Mercedes Vito
- autoturism Peugeot 308

Echipa de implementare a proiectului:

  • Beneficiar: Universitatea din Petroşani
  • Partener 1: Universitatea Petrol-Gaze Ploiești
  • Partener 2: Euro Jobs - Petroșani
  • Partener 3: S.C. Memory S.R.L. - Hunedoara

Perioada de desfasurare: 01.09.2010 – 31.08.2013

Galerie foto

Acces Platforma E-learning

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeana, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României